Noțiunea de franciză - definiția din Codul fiscal a fost modificată
Publicat la 11.10.2019 in Codul fiscal - diverse
1596 0 comentarii
Noțiunii de franciză i-a fost modificată definiția din Codul fiscal, odată cu modificările aduse, prin legea 179 / 2019, Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei.
Mai exact, este vorba despre Legea nr. 179/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum și pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Astfel, potrivit noii definitii,
15. franciza - un sistem de comercializare a produselor și/sau al serviciilor și/sau al tehnologiilor, bazat pe o colaborare continuă între persoanele fizice sau juridice independente din punct de vedere juridic și financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă altei persoane, denumită francizat, dreptul și impune obligația de a exploata o afacere în conformitate cu conceptul francizorului; acest drept autorizează și obligă pe francizat, în schimbul unei contribuții financiare directe sau indirecte, să utilizeze mărcile de produse și/sau de servicii, alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială protejate, know-how-ul, drepturile de autor, precum și însemne ale comercianților, beneficiind de un aport continuu de asistență comercială și/sau tehnică din partea francizorului, în cadrul și pe durata contractului de franciză încheiat între părți în acest scop;".
Înainte de modificare, franciza era definită ca fiind
un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
- Pe acelasi subiect
- Modificări aduse Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal - analiză comparativă
- MFP dorește modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal
- Update: Codul fiscal actualizat 2020 - ANAF a publicat o nouă versiune marți, 21 iulie
- Criteriile pentru evaluarea riscului fiscal vor fi stabilite de către Guvern
- Codul fiscal, modificat astăzi prin lege. Modificările aduse de Legea 172 / 2019