200.000 lei - amendă cu care a fost sancționat, de către ITM, un angajator din județul Brăila
Publicat la 29.04.2020 in Controale ITM
1084 0 comentarii
Un angajator din județul Brăila a fost sancționat contravențional cu 200.000 lei pentru primirea la muncă, fără forme legale, a nu mai puțin de 13 persoane. Inspectorii au făcut verificarea în urma unei sesizări.
Deși controalele tematice ale ITM sunt suspendate, așa cum se preciza în urmă cu mai bine de o lună, controalele la sesizare sunt în continuare efectuate. Este cazul unui control efectuat de către ITM Brăila la sediul unei societăți ce desfășoară activitate în domeniul confecțiilor.
Urmare a unei sesizări telefonice, inspectorii de munca s-au deplasat la un angajator ce desfăşoară activitate în domeniul confecţiilor. Verificările au avut ca scop depistarea persoanelor care prestează muncă în folosul angajatorului fără a avea încheiate cu acesta contracte individuale de muncă în formă scrisă.
Astfel, au fost depistate 13 de persoane care prestau activitate fără forme legale de încadrare, fiind aplicată amenda contravenţionala în cuantum de 200.000 lei, reprezentând câte 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, pe care angajatorul, a primit-o la muncă, fără a avea încheiat în forma scr să un contract individual de muncă, dar fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei.
Readucem în atenția angajatorilor, că au obligația de a încheia în formă scrisă contracte individuale de muncă cu lucrătorii înainte de începerea activității, în caz contrar riscând aspre sancțiuni contravenționale:
- pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată;
- pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității, amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată;
- pentru primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în perioada în care acesta/aceștia are/au contractul individual de muncă suspendat, amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată;
- pentru primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată;
De asemenea, reiterăm faptul că lucrătorii care acceptă să presteze activitate fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă sunt pasibili de amenzi cuprinse între 500 lei și 1000 lei.
Recomandăm salariaților care pot fi victimele unor abuzuri din partea angajatorilor să se adreseze Inspectoratului Teritorial de Munca Brăila, precizând că, deși controalele au fost suspendate în această perioadă, reclamațiile/petițiile de acest gen vor fi luate în considerare.
Sursa: ITM Braila
- Pe acelasi subiect
- Control ITM in domeniul transporturilor - ce au descoperit inspectorii
- Aproape 3000 sancțiuni aplicate de către ITM într-o singura săptămână
- Numărul firmelor verificate de ITM, în creștere: "se fac controale de zi, de noapte și în zilele de sfârșit de săptămână"
- Prevenirea COVID-19: ce verifică inspectorii ITM în timpul acțiunilor de control
- Inspectorii ITM au identificat mai multe tipuri de nereguli în cursul controalelor de săptămâna trecută
- Controale ITM pe șantiere - care sunt obiectivele programului