Guvernul va prelungi aplicarea unor măsuri fiscale până la data de 25 octombrie
Publicat la 16.06.2020 in Creante fiscale
1964 0 comentarii
Guvernul va prelungi aplicarea unor măsuri fiscale, conform unui proiect de OUG publicat astăzi: calcul de dobânzi și penalități, executări silite, rambursarea TVA. În lipsa unor noi prevederi, aceste măsuri ar urma să înceteze la data de 25 iunie.
În contextul în care pandemia SARS-CoV-2 a generat dificultăți de natură financiară pentru majoritatea întreprinderilor, confruntându-se în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate, acestea au devenit mai puțin solvabile. Reluarea activității de către mediul de afaceri presupune existența unor disponibilități bănești, ceea ce, în condițiile în care mediul economic se relansează etapizat, este necesar să fie menținute lichiditățile financiare, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Iată care sunt măsurile pentru care termenul va fi amânat până la data de 25 octombrie:
1. Calculul dobânzilor și penalităților pentru obligațiile fiscale restante
Începând cu data de 21 martie și până la împlinirea termenului de 30 zile de la încetarea stării de urgență, OUG 29/2020 stabilea că nu se calculează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data de 21 martie și neachitate. Termenul de 13 iunie a fost prelungit până la data de 25 iunie prin OUG 90/2020. Proiectul de OUG prevede prorogarea acestui termen, încă odată, până la 25 octombrie.
2. Obligațiile fiscale neachitate la scadență nu vor fi reconsiderate restante până la data de 25 octombrie
Termenul de 25 iunie, până la care obligațiile fiscale neachitate la scadență nu vor fi considerate restante va fi prelungit, de asemenea, până la data de 25 octombrie.
3. Executările silite prin poprire, amânate și ele
Începând cu data de 21 martie au fost suspendate sau nu au început măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Din 26 iunie ar fi început să se reia popririle, deci și executările silite, doar că și acest termen urmează a fi prorogat până la 25 octombrie.
4. Rambursarea TVA
Tot până la 25 octombrie ar urma ca taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, să se ramburseze de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale.
5. Calculul de dobânzi și penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate în termen
Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eșalonare neachitate ar urma să nu se calculeze și că nu se datoreze dobânzi și penalități pentru perioada până la data de 25 octombrie
6. Executările silite prin somație și prin valorificarea bunurilor la licitație
Până la data de 25 octombrie, inclusiv, ar urma să fie suspendate să să nu înceapă măsurile de executare silită, prin somație și prin valorificarea bunurilor la licitație, a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în materie penală, provenite din săvârșirea de infracțiuni.
7. Suspendarea termenelor de prescripție
Termenele de prescripție vor fi suspendate sau nu vor începe să curgă până la data de 25 octombrie.
Documente atașate:
Proiect Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene
Nota de fundamentare
- Pe acelasi subiect
- Eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale (OUG 181/2020) - soluționarea cererii
- Certificatul fiscal pentru eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale (OUG 181/2020)
- OUG 181/2020: cine, în ce condiții și pentru ce tipuri de datorii poate beneficia de eșalonarea la plată
- Semnificația codurilor din fișa sintetică de plătitor
- În ce condiții se poate aplica procedura alternativă de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni
- Bonificații la plata impozitului pe profit / pe venitul microintreprinderilor pentru trimestrul III