Formulare noi pentru PFA, II, IF, profesii liberale pentru indemnizația aferentă lunii aprilie
Publicat la 30.04.2020 in Drepturi salariale
13565 0 comentarii
Noi formulare urmează a fi utilizate, începând de mâine, pentru solicitarea indemnizației pe perioada stării de urgență de către PFA, II, IF, profesii liberale. Acestea vor înlocui vechile formulare. Depunerea documentelor se face prin aici.gov.ro.
Reamintim că Cererile pentru șomajul tehnic aferent lunii aprilie pot fi depuse începând de vineri.
Procedura acordare indemnizatie persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II) si familiale (IF), profesii liberale (PF)
Beneficiari eligibili pentru acordarea indemnizației potrivit O.U.G. nr. 30/2020, cu modificările și completările ulterioare, sunt:
Alţi profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, care întrerup activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Pentru categoriile de persoane prevăzute mai sus, plata indemnizaţiei se realizează de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi structurile sale subordonate.
Cuantumul indemnizaţie lunară este de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020 nr. 6/2020
Documentele necesare solicitării indemnizației prevăzute de lege se transmit la agenţiile teritoriale până pe data de 10 a lunii curente pentru plata indemnizaţiei din luna anterioară.
Depunera documentelor se face, prin aici.gov.ro, la agențiile teritoriale pentru plati si inspectie sociala, unde este inregistrat sediul social al persoanei juridice/fizice care si-a întrerupt activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2.
- Pe acelasi subiect
- Salariul minim brut crește, începând cu 1 octombrie, la 3.300 lei
- Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau muncă la domiciliu
- Reducere timp de muncă - Ghidul de completare/transmitere formulare, prin intermediul platformei aici.gov.ro (VIDEO)
- Ghid de completare/transmitere formulare/documente - sprijin financiar pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă
- Telemunca: transmiterea documentelor justificative pentru achizițiile de bunuri si servicii
- Anunț ANOFM cu privire la transmiterea documentelor pentru decontarea șomajului tehnic - OUG 30/2020