Noi măsuri ale Guvernului: programul de muncă flexibil, susținut de stat
Publicat la 23.06.2020 in Drepturi salariale
2271 1 comentarii
MMPS intenționează să implementeze o nouă măsură de sprijin: programul de muncă flexibil-o măsură aplicabilă pentru o perioadă limitată de timp, în care costul aferent salariului brut ar urma să fie împărțit între angajator și stat.
Guvernul a demarat consultările cu partenerii sociali în vederea aplicării măsurii privind programul flexibil de muncă, pentru o perioadă limitată de timp, în vederea susținerii companiilor și păstrării locurilor de muncă, anunță MMPS în cadrul unui comunicat de presă.
Măsura presupune că plata salariului brut se va împărți între angajator, care va acoperi cel puțin 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă cu normă întreagă, și stat, care va acoperi 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului.
Printr-o astfel de măsură, Guvernul urmărește păstrarea locurilor de muncă, menținerea angajaților ”fideli” obiectivelor companiilor și a unor persoane în a căror pregătire companiile au investit anterior crizei, crearea unui cadru adaptat care să permită flexibilizarea timpului de lucru prin asigurarea unor venituri sustenabile pentru angajați, modernizarea cadrului legal în sensul în care acesta să se adapteze nevoilor angajaților cât și ale angajatorilor, în situații excepționale, precum și diminuarea riscurilor epidemiologice prin reducerea programului de lucru.
Această modalitate de susținere a angajaților și companiilor are un caracter de noutate în România, dar a fost aplicată cu succes în țări europene, în special în Germania.
Executivul încearcă să aplice acest sistem de program flexibil de muncă în contextul în care la nivelul Uniunii Europene a fost aprobat programul SURE, destinat decontării cheltuielilor efectuate de state pentru anumite categorii de măsuri active, dar în special pentru program redus.
”Ideea în sine nu e foarte complicată. Dacă unei companii, să spun, i s-a redus vânzarea cu un anumit procent, ca să nu dea afară angajații cu procentul corespunzător, practic, stabilește un program flexibil de muncă pentru angajați și statul plătește perioada de timp care nu e lucrată de angajați, corespunzătoare reducerii. Sigur, măsura se aplică o perioadă limitată, atunci când apare o perturbare majoră pe piață, cum este criza economică, care a fost generată de epidemia de COVID, în cazul de față. Va trebui să stabilim o perioada de aplicare și va trebui să gândim foarte bine cum punem în funcțiune acest mecanism”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a arătat că este momentul ca atât cadrul legal, cât și întreaga abordare cu privire la piața muncii să fie adaptată situației și modului în care astăzi arată lucrurile în economie, referindu-se la nevoia reală, percepută odată cu declanșarea pandemiei, de a flexibiliza relațiile de muncă și de a adapta cadrul legal.
Această măsură care vizează programul flexibil de muncă se va aplica pe o durată determinată de timp.
”Este vorba despre cei care au nevoie să lucreze altfel într-o situație excepțională. În al doilea rând, eu sunt pentru măsuri simple. (…) Adevărul este că cu cât complici schema, cu atât mecanismul devine mai greoi și sprijinul ajunge târziu la oameni. Oamenii au nevoie rapid de ajutor și cu cât schema e mai complicată cu atât mai greu este de pus în practică”, a declarat ministrul Muncii.
- Pe acelasi subiect
- Salariul minim brut crește, începând cu 1 octombrie, la 3.300 lei
- Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau muncă la domiciliu
- Reducere timp de muncă - Ghidul de completare/transmitere formulare, prin intermediul platformei aici.gov.ro (VIDEO)
- Ghid de completare/transmitere formulare/documente - sprijin financiar pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă
- Telemunca: transmiterea documentelor justificative pentru achizițiile de bunuri si servicii
- Anunț ANOFM cu privire la transmiterea documentelor pentru decontarea șomajului tehnic - OUG 30/2020