Salariul minim brut pentru 2020: Guvernul va adopta o hotărâre privind nivelul acestuia până la sfârșitul lunii noiembrie
Publicat la 11.11.2019 in Drepturi salariale
2935 0 comentarii
Salariul minim brut pentru 2020 ar urmă să fie stabilit de către Guvern spre sfârșitul lunii noiembrie, după realizarea unor analize care să determine nivelul de creștere al acestuia. O decizie va fi luată după consultarea partenerilor sociali, a patronatelor, a sindicatelor.
Informația a fost oferită de purtătorul de cuvânt al Guvernului în cadrul declarației de presă de astăzi, 11 Noiembrie 2019:
Domnul Ludovic Orban a avut o ședință de lucru cu miniștrii responsabili pentru elaborarea hotărârii de guvern privind nivelul salariului minim pentru anul următor, respectiv cu ministrul finanțelor Florin Cîțu și ministrul muncii doamna Violeta Alexandru. A fost analizată propunerea fostului guvern și s-au evaluat consecințele pe mai multe planuri privind impactul acestei creștere a salariului minim pentru sectorul Economic, pentru sectorul public și în continuare se vor face analize la nivelul modului în care o astfel de măsură trebuie aplicată fără a afecta profitabilitatea companiilor și fără a determina costuri care nu pot fi susținute de mediul privat în anul următor.
Principalele direcții de analiză pentru stabilirea nivelului salariului minim pentru anul 2020 vor avea în vedere o serie de indicatori obiectiv legați de activitate economică, care să răspundă pe de o parte nevoii de a crește nivelul salariului minim și de a crește puterea de cumpărare a românilor iar pe de alta parte această majorare să nu afecteze activitatea economică din mediul privat.
În această analiză se va ține cont de creșterea economică pentru anul în curs, de nivelul inflației, de indicele de productivitate și de asemenea o analiză calitativă asupra impactului mai ales în zona sectoarelor economice unde există forță de muncă preponderent angajată la nivelul salariului minim. O decizie va fi luată după consultarea partenerilor sociali, a patronatelor, a sindicatelor și obiectivul Guvernului Ludovic Orban este ca acest proiect de hotărâre de guvern să fi înaintat în dezbaterea Guvernului pentru a fi avizat și adoptat până la sfârșitul lunii noiembrie, astfel încât companiile să aibă predictibilitate privind planurile de afaceri pentru anul viitor.
Sursa: gov.ro
- Pe acelasi subiect
- Salariul minim brut crește, începând cu 1 octombrie, la 3.300 lei
- Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau muncă la domiciliu
- Reducere timp de muncă - Ghidul de completare/transmitere formulare, prin intermediul platformei aici.gov.ro (VIDEO)
- Ghid de completare/transmitere formulare/documente - sprijin financiar pentru desfășurarea activității în regim de telemuncă
- Telemunca: transmiterea documentelor justificative pentru achizițiile de bunuri si servicii
- Anunț ANOFM cu privire la transmiterea documentelor pentru decontarea șomajului tehnic - OUG 30/2020