Conversatie deschisa in Contabilitatea in partida dubla la 11.11.2019
1975 3 3
Andrei
Utilizator neinregistrat
11.11.2019

Avem un imobil pentru care trebuie efectuate lucrări de întreținere. Se fac anumite modificări la interior și nu știu dacă trebuie să recunosc aceste costuri drept cheltuială sau trebuie să le capitalizeze majorând astfel valoarea imobilului. Ce părere aveți?

Magda
Utilizator neinregistrat
11.11.2019

În principiu logica ține de natura lucrărilor efectuate asupra imobilului.  Dacă prin lucrările efectuate se îmbunătățesc parametrii tehnici inițiali și clădirea devine mai bună, în sensul că asigură obținerea de venituri suplimentare față de situația dinainte de reparație, acestea trebuie considerate drept investiții și se capitalizează - crește valoarea imobilului.

În cazul în care cheltuielile efectuate sunt în scopul de a menține parametrii, adică sunt cheltuieli de întreținere, acestea trebuie recunoscute ca atare în conturile de cheltuieli. 

Dacă, de exemplu, se schimbă tencuiala exterioară, iar prin această lucrare imobilul se izolează din punct de vedere termic, se consideră investiție. Dacă doar se reface tencuiala exterioară, de exemplu se vopsește, ea este o cheltuială de întreținere și se recunoaște în costuri.

Cu alte cuvinte diferența se face între cazul în care se îmbunătățesc performanțele imobilului și cazul în care se restabilește starea inițială. În primul caz vorbim despre o investiție și se capitalizează în al doilea caz vorbim despre o cheltuială curentă.

Costurile de reparație ar presupune de exemplu zugrăveli tencuieli sau orice lucrări în care sunt înlocuite materiale deja existente. Dacă se adaugă elemente suplimentare Cum este izolația termică acestea sunt costuri care se capitalizează.

Andrei
Utilizator neinregistrat
11.11.2019

Multumesc. 

Raspunde la intrebare

Raspunsul tau va fi vizibil imediat dupa aprobarea de catre unul dintre moderatorii TheExperts.
  Discutie deschisa in Contabilitatea in partida dubla avand ca subiect Contabilitate imobilizari
  Citeste mai multe despre Imobilizari corporale