Inventarierea și evaluarea imobilizărilor financiare
Publicat la 17.12.2019 in Inventarierea patrimoniului
4770 0 comentarii
Inventarierea și evaluarea imobilizărilor financiare, respectiv a titlurilor pe termen lung (acțiuni și alte investiții financiare) și a creanțelor imobilizate.
Inventarierea titlurilor pe termen lung
Inventarierea titlurilor pe termen lung se efectuează pe baza documentelor care atestă deținerea acestora (registrul acționarilor, documente care au stat la baza achiziției sau primirii cu titlu gratuit).
Evaluarea titlurilor pe termen lung
Titlurile pe termen lung (acțiuni și alte investiții financiare) se evaluează la costul istoric mai puțin eventualele ajustări pentru pierderea de valoare.
Atunci când se constată pierderi de valoare pentru imobilizările financiare, trebuie făcute ajustări pentru pierdere de valoare, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuită acestora la data bilanțului.
Exemplu:
Ipoteză. Din cauza conjuncturii economice, valoarea titlurilor de participare pe care o societate le deține la capitalul altei societăți s-au depreciat semnificativ. Evaluarea efectuată de comisia de inventariere conduce la concluzia că valoarea acestora, exprimată în unități curente, este depreciată cu 50%.
Soluție. În scopul reflectării valorii de piață, reale, a titlurilor de participare, comisia de inventariere propune conducerii înregistrarea diminuării de valoare aferentă titlurilor supuse evaluării.
În cazul imobilizărilor financiare pentru care există constituite ajustări pentru depreciere sau ajustări pentru pierdere de valoare, în listele de inventariere se înscrie valoarea de înregistrare în contabilitate a acestora, mai puțin ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare înregistrate până la data inventarierii, care se compară cu valoarea lor actuală, stabilită cu ocazia inventarierii, pe baza de constatări faptice.
Exemplu:
Ipoteză. În lumina unor noi informații privind redresarea activității unei societăți la care entitatea supusă inventarierii deținea titluri de participare și pentru care în precedent au fost înregistrate diminuări de valoare, comisia de inventariere concluzionează ca aceste ajustări de valoarea nu mai sunt necesare, valoarea titlurilor de participare nemaifiind necesar a fi diminuată.
Soluție. Comisia de inventariere propune anulare deprecierii anterior efectuate, fiind considerată rămasă fără obiect.
Creanțe imobilizate în valută
Diferențele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Bancă Națională a României de la data înregistrării creanțelor în valută, sau cursul la care acestea sunt înregistrate în contabilitate și cursul de schimb de la data încheierii exercițiului financiar, se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.
Înapoi la pagina principală Inventarierea patrimoniului 2017
- Pe acelasi subiect
- Inventarierea patrimoniului 2019 - tot ce trebuie să știi despre procesul de inventariere
- Inventarierea elementelor de trezorerie
- Inventarierea și evaluarea datoriilor
- Inventarierea și evaluarea creanțelor
- Inventarierea bunurilor care nu aparțin societății
- Inventarierea și evaluarea stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate, producției în curs de execuție