Adeverințele de asigurat în sistemul de sănătate pot fi solicitate / primite online
Publicat la 10.04.2020 in Noutati diverse
10246 0 comentarii
Adeverințele de asigurat în sistemul de sănătate pot fi solicitate / primite on line, potrivit ultimelor modificări aduse Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat.
Astfel, Ordinul nr. 442/2020 privind completarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calității de asigurat, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.549/2018 aduce următoarele modificări:
Adeverința de salariat poate fi solicitată / primită online de la angajator
(1) Adeverința de salariat eliberată de angajator, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, se poate solicita de către persoanele asigurate și se poate transmite de către angajatori către acestea și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
Persoanele asigurate pot solicita online adeverințele de asigurat
(2) Persoanele asigurate pot solicita adeverințele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c), d) și e) și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
Adeverințele la care se face referire în alin (2) citat mai sus sunt:
Art. 7, alin (1) lit c) - Adeverința de asigurat, cu valabilitate de 3 luni, pentru asigurații care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul;
Art. 7, alin (1) lit d) - Adeverința de asigurat, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, numai în situația în care cardul național de asigurări de sănătate nu a fost emis, respectiv până la data la care asiguratul intră în posesia acestuia, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii;
Art. 7, alin (1) lit e) - Adeverința de înlocuire a cardului național, eliberată prin grija casei de asigurări de sănătate la care este înscris asiguratul, pentru situațiile în care se solicită emiterea cardului duplicat.
Adeverințele de asigurat se pot transmite online către persoanele beneficiare
(3) Adeverințele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c), d) și e) se pot transmite către persoanele beneficiare și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
Documentele necesare eliberării adeverinței de asigurat se pot trimite online
(4) Documentele necesare eliberării adeverinței de asigurat prevăzute la art. 8 alin. (2), precum și documentele necesare stabilirii calității de asigurat, prevăzute la art. 11 alin. (1), se pot transmite către casele de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
În plus, mai prevedere ordinul,
(5) Casele de asigurări de sănătate au obligația de a îndeplini orice demers, potrivit domeniului lor de competență, astfel încât să nu fie împiedicat procesul de eliberare a adeverințelor de asigurat sau de acordare a calității de asigurat în cazul persoanelor care au solicitat adeverințele potrivit alin. (2), precum și în cazul celor care depun documentele necesare stabilirii calității de asigurat potrivit alin. (4)
- Pe acelasi subiect
- E-Transport - Condiții pentru raportare și obținerea codului UIT (sinteză criterii)
- Eliberarea, online, a documentului portabil A1 pentru lucrătorii detașați în spațiul comunitar
- 10 măsuri recente cu impact asupra firmelor și angajaților acestora
- Adeverință angajator pentru deplasarea în afara locuinței, în intervalul orar 23:00 - 05:00
- Declarație pe propria răspundere pentru deplasarea în afara locuinței, în intervalul orar 23:00 - 05:00
- Guvernul a aprobat eșalonarea datoriilor restante de la declanșarea stării de urgență și a prelungit termenele pentru executări și accesorii