Oficial (OUG 67 / 2020) - Certificatul de situație de urgență: luna aprilie a fost inclusă ca bază de raportare pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor operatorilor economici
Publicat la 13.05.2020 in Noutati diverse
1571 0 comentarii
Certificatul de situație de urgență: Guvernul a emis OUG 67 / 2020 prin care a inclus luna aprilie drept perioada pentru care diminuarea veniturilor asigură obținerea unui astfel de document.
Potrivit OUG 67 / 2020 privind modificarea unor acte normative și prelungirea unor termene,
Prin certificatul pentru situații de urgență, emis potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, se constată, în baza declarațiilor pe propria răspundere, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie sau aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate."
În ceea ce privește Ordonanța de urgență nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori,
Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1), debitorii definiți la art. 1 lit. b), cu excepția persoanelor fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) întrerup activitatea total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin care se constată, în baza declarațiilor pe propria răspundere a debitorilor, diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie sau aprilie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate;
b) nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului, conform informațiilor disponibile pe pagina web a Oficiului Național al Registrului Comerțului.
- Pe acelasi subiect
- E-Transport - Condiții pentru raportare și obținerea codului UIT (sinteză criterii)
- Eliberarea, online, a documentului portabil A1 pentru lucrătorii detașați în spațiul comunitar
- 10 măsuri recente cu impact asupra firmelor și angajaților acestora
- Adeverință angajator pentru deplasarea în afara locuinței, în intervalul orar 23:00 - 05:00
- Declarație pe propria răspundere pentru deplasarea în afara locuinței, în intervalul orar 23:00 - 05:00
- Guvernul a aprobat eșalonarea datoriilor restante de la declanșarea stării de urgență și a prelungit termenele pentru executări și accesorii