E-Transport - Condiții pentru raportare și obținerea codului UIT (sinteză criterii)
Publicat la 29.06.2024 in Noutati diverse
882 0 comentarii
Raportarea unui transport de bunuri în Sistemul RO e-Transport în urma căruia se obține codul UIT se face doar în anumite condiții care pot fi ușor rezumate după cum urmează. Neîndeplinirea unora dintre ele scutește societățile de această raportare.
RO e-Transport: Natura transportului
În primul rând trebuie analizată natura transportului. Dacă transportul reprezintă transport național de bunuri cu risc fiscal ridicat sau transport internațional de bunuri (indiferent de natura lor) continuăm cu analiza condițiilor suplimentare. În caz contrar, analiza se oprește aici, neexistând obligații în această privință:
OUG 41/2022
(2) Prin Sistemul RO e-Transport sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri.
RO e-Transport: Mijlocul de transport utilizat
Dacă, în urma analizei anterioare, natura transportului conduce la concluzia că poate fi raportabil, se verifică tipul mijlocului de transport. Dacă masa tehnic admisibilă este peste 2.5 tone, se merge mai departe cu analiza. În caz contrar, neîndeplinirea acestei condiții face ca transportul să nu fie raportabil.
RO e-Transport: Masa brută totală a bunurilor sau valoarea acestora
Criteriile pentru raportare au în vedere și masa brută a bunurilor transportate (500 kg) respectiv valoarea totală a acestora (10.000 lei). În cazul în care primele două condiții (natura transportului și masa mijlocului de transport) sunt îndeplinite, se analizează masa bunurilor și valoarea acestora. Dacă cel puțin una dintre cele două condiții se îndeplinește, transportul trebuie raportat și pentru el trebuie să se obțină cod UIT.
Ordinul nr. 1.337/1.268/2024
(4) Categoriile de vehicule rutiere care fac obiectul monitorizării în Sistemul RO e-Transport sunt cele care au o masă maximă tehnic admisibilă de minimum 2,5 tone, încărcate cu bunuri cu o masă brută totală mai mare de 500 kg, sau o valoare totală mai mare de 10.000 de lei, aferente cel puțin unei partide de bunuri care face obiectul transportului.
Nu analizăm aici toate excepțiile, dar trebuie să avem în vedere că una dintre ele face referire la transportul bunurilor de către prestatorii de servicii poștale în colete poștale. Pentru acestea nu este necesară raportarea transportului și obținerea codului UIT. Colet poștal reprezintă, conform OUG 13/2013, trimitere poștală cu greutatea maximă de 31,5 kg, ce conține bunuri cu sau fără valoare comercială.
- Pe acelasi subiect
- Eliberarea, online, a documentului portabil A1 pentru lucrătorii detașați în spațiul comunitar
- 10 măsuri recente cu impact asupra firmelor și angajaților acestora
- Adeverință angajator pentru deplasarea în afara locuinței, în intervalul orar 23:00 - 05:00
- Declarație pe propria răspundere pentru deplasarea în afara locuinței, în intervalul orar 23:00 - 05:00
- Guvernul a aprobat eșalonarea datoriilor restante de la declanșarea stării de urgență și a prelungit termenele pentru executări și accesorii