Plata defalcată a TVA-Ordonanța 23/2017
Publicat la 08.09.2017 in Plata defalcata a TVA
975 0 comentarii
În Monitorul Oficial nr. 706 / 31 August 2017 a fost publicată ordonanța 23/2017 privind plata defalcată a TVA. Ordonanța intră în vigoare începând cu 3 septembrie, dar primele efecte vor fi vizibile de la 1 Octombrie 2017, dată de la care mecanismul de plată defalcată a TVA se poate aplica prin opțiune. Începând cu 1 Ianuarie, toți agenții economici înregistrați în scopuri de TVA vor fi obligați să respecte prevederile ordonanței pe care o redăm mai jos.
În Monitorul Oficial nr. 706 / 31 August 2017 a fost publicată ordonanța 23/2017 privind plata defalcată a TVA. Ordonanța intră în vigoare începând cu 3 septembrie, dar primele efecte vor fi vizibile de la 1 Octombrie 2017, dată de la care mecanismul de plată defalcată a TVA se poate aplica prin opțiune. Începând cu 1 Ianuarie, toți agenții economici înregistrați în scopuri de TVA vor fi obligați să respecte prevederile ordonanței pe care o redăm mai jos.
Ordonanța nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA
În vigoare de la 03 septembrie 2017
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Art. 1. -
În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) Codul fiscal - Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
b) instituții publice - instituțiile publice definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
c) persoană impozabilă - persoana definită la art. 266 alin. (1) pct. 21 din Codul fiscal, alta decât instituția publică, inclusiv cea care se află sub incidența legislației privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență;
d) cont de TVA - contul dedicat încasării și plății TVA, prevăzut la art. 2 alin. (1).
Art. 2. -
(1) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA pentru încasarea și plata TVA. Instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal au obligația să deschidă și să utilizeze utilizeze cel puțin un cont pentru încasarea TVA. Conturile de TVA se deschid în lei și, după caz, în valută.
(2) Plata defalcată a TVA se aplică pentru toate livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile din punctul de vedere al TVA conform prevederilor Codului fiscal, pentru care locul, conform prevederilor art. 275 sau art. 278 din Codul fiscal, se consideră a fi în România, efectuate de persoanele prevăzute la alin. (1). Nu se aplică plata defalcată a TVA pentru următoarele operațiuni:
a) operațiunile pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (2) - (5) sau art. 331 din Codul fiscal;
b) operațiunile supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 310-315 și art. 3151 din Codul fiscal.
Art. 3. -
(1)1 Persoanele impozabile și instituțiile publice, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii într-un cont de TVA al furnizorului/prestatorului.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), persoanele fizice impozabile care nu sunt înregistrate și nu au obligația să se înregistreze în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal nu au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii efectuate în contul distinct deschis de furnizor/prestator conform art. 2 alin. (1).
(3) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii din contul de TVA, cu excepția operațiunilor prevăzute la art. 14 alin. (1).
(4) Pentru determinarea TVA care se plătește în contul de TVA al furnizorului/prestatorului, în cazul plății parțiale a contravalorii livrării de bunuri ori a prestării de servicii, precum și în cazul plății unui avans, fiecare plată se consideră că include și TVA aferentă care se determină prin aplicarea procedeului sutei mărite, respectiv 19 x 100/119, în cazul cotei standard, și 9 x 100/109 sau 5 x 100/105, în cazul cotelor reduse. Beneficiarii care plătesc parțial o factură în care sunt înscrise operațiuni supuse mai multor cote de TVA și/sau mai multor regimuri de impozitare sunt obligați să aloce sumele plătite cu prioritate pentru operațiunile supuse regimului normal de taxare, în ordinea descrescătoare a cotelor.
(5) În cazul grupului fiscal unic prevăzut la art. 269 alin. (9) din Codul fiscal, decontările de sume reprezentând TVA între membrii grupului se realizează prin conturile de TVA ale acestora.
Art. 4. -
(1) Conturile de TVA se deschid la:
a) unități ale Trezoreriei Statului - de către instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, pentru orice încasări în lei;
b) unități ale Trezoreriei Statului - de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, pentru TVA aferentă operațiunilor pentru care au deschise conturi de disponibilități la Trezoreria Statului în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau a altor acte normative în vigoare;
c) instituții de credit sau Trezoreria Statului - de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, pentru alte operațiuni decât cele prevăzute la lit. b), conform opțiunii acestora, pentru orice încasări și plăți în lei;
d) instituții de credit - de către instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal și de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, pentru orice operațiuni în valută.
(2) Echivalentul în lei aferent schimbului valutar pentru sumele în valută derulate prin contul prevăzut la alin. (1) lit. d) se gestionează prin contul de TVA în lei deschis la aceeași instituție de credit.
(3) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (1) lit. c) și d) pot deschide conturi de TVA la mai multe instituții de credit.
Art. 5. -
(1) Conturile de TVA pot fi deschise la instituțiile de credit care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) structura codului IBAN aferent conturilor să conțină în mod unic șirul de caractere "TVA" și codul de țară al României, respectiv RO;
b) nu permit eliberarea de numerar din acest cont.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru debitarea și creditarea contului de TVA, instituțiile de credit trebuie să asigure, suplimentar față de condițiile prevăzute la alin. (1), un mecanism automat/manual care să verifice că tranzacțiile cu instrumente bancare se realizează doar între aceste conturi, după cum urmează:
a) la debitarea contului de TVA, existența unui IBAN beneficiar care să conțină în structura sa șirul de caractere "TVA";
b) permiterea debitării contului în situațiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e), g), h), j), k) și l) doar cu aprobarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, și doar prin creditarea unui cont curent deschis la aceeași instituție de credit.
(3) În cazul în care nu se respectă condițiile prevăzute la alin. (2), instituțiile de credit nu procesează tranzacțiile respective.
(4) În cazul în care o instituție de credit care are deschise conturi de TVA nu asigură mecanismul de verificare prevăzut la alin. (2), începând cu data de 1 ianuarie 2018 nu mai poate avea deschise conturi de TVA, singura operațiune permisă fiind transferul soldului contului de TVA de la aceasta într-un alt cont de TVA al titularului contului deschis la o instituție de credit care a implementat mecanismul de verificare sau în contul de TVA deschis la Trezoreria Statului.
(5) Conturile de TVA pot fi deschise, în condițiile prevăzute de prezentul articol, automat de către instituțiile de credit pentru clienții acestora care sunt înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, fără a fi necesară o cerere din partea acestora, cu obligativitatea comunicării imediate a contului, a condițiilor de utilizare și a costurilor aferente. Clienții au dreptul ca, ulterior primirii comunicării de la instituția de credit, să opteze pentru păstrarea contului sau renunțarea unilaterală la acesta în termen de cel mult 90 de zile de la comunicare. Deschiderea conturilor se realizează cu respectarea condițiilor prevăzute în prezentul articol.
(6) Instituțiile de credit care optează pentru deschiderea automată a conturilor de TVA potrivit alin. (5) nu pot percepe niciun cost clienților care nu își exprimă opțiunea în perioada de 90 de zile de la comunicare sau celor care au denunțat unilateral deschiderea contului, cu condiția ca aceștia să nu fi efectuat operațiuni de încasări și plăți prin contul respectiv.
(7) Pentru clienții prevăzuți la alin. (6), instituțiile de credit închid automat conturile de TVA care au fost deschise potrivit alin. (5), la expirarea celor 90 de zile de la comunicare.
Art. 6. -
(1) Conturile de TVA se deschid la unitățile Trezoreriei Statului conform următoarelor prevederi:
a) structura codului IBAN aferent conturilor să conțină în mod unic șirul de caractere "TVA" și codul de țară al României, respectiv RO;
b) nu se permite eliberarea de numerar din acest cont;
c) conturile nu sunt purtătoare de dobândă;
d) costurile aferente deschiderii conturilor și comisioanele aferente oricăror operațiuni în legătură cu acestea se suportă de la bugetul Trezoreriei Statului, fără a fi percepute de la titularii de cont.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru debitarea și creditarea contului de TVA, Trezoreria Statului asigură, suplimentar față de condițiile prevăzute la alin. (1), un mecanism automat/manual care să verifice că tranzacțiile cu instrumente bancare se realizează doar între aceste conturi, după cum urmează:
a) la debitarea contului de TVA, existența unui IBAN beneficiar care să conțină în structura sa șirul de caractere "TVA";
b) permiterea debitării contului în situațiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e), g), h), j), k) și l) doar cu aprobarea ANAF și doar prin creditarea unui cont curent distinct deschis la Trezoreria Statului. Pentru încasarea sumelor aprobate de ANAF, persoanele impozabile solicită unității Trezoreriei Statului deschiderea unui cont de disponibil distinct, nepurtător de dobândă și pentru care nu se percep comisioane, prin care se pot derula orice operațiuni de încasări și plăți în lei.
(3) În cazul în care nu se respectă condițiile prevăzute la alin. (2), Trezoreria Statului nu procesează tranzacțiile respective.
(4) Pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, conturile de TVA se deschid automat la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestora, pe baza Listei operatorilor economici înregistrați în scopuri de TVA întocmite și transmise în sistem informatic de către organele fiscale competente ale ANAF. Conturile de TVA ale operatorilor economici înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal pot fi deschise și la alte unități ale Trezoreriei Statului stabilite prin ordin al președintelui ANAF. Pentru utilizarea sumelor din conturile de TVA deschise automat operatorii economici depun la unitățile Trezoreriei Statului documentele aferente deschiderii contului, cel târziu la data la care dispun efectuarea unei operațiuni din contul respectiv.
(5) Pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal care nu au deschis un cont în condițiile alin. (4), deschiderea conturilor se realizează la cererea acestora adresată unității Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent în administrarea acestora. Conturile persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA pot fi deschise și la alte unități ale Trezoreriei Statului stabilite prin ordin al președintelui ANAF.
(6) Conturile de TVA deschise potrivit alin. (4) și (5) se publică pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor Publice, denumit în continuare MFP, sau ANAF și se actualizează periodic. Informațiile minime publicate sunt: denumirea titularului de cont, codul de identificare fiscală, codul IBAN al contului de TVA și unitatea trezoreriei la care este deschis contul.
(7) Pentru instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, conturile se deschid automat la unitățile Trezoreriei Statului la care acestea au deschise conturile de venituri și cheltuieli prin care își gestionează bugetele. Regulile de deschidere și de funcționare a conturilor pentru instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(8) În structura codurilor IBAN aferente conturilor de venituri ale bugetului de stat în care se încasează sume din contul de TVA se include șirul de caractere "TVA".
(9) Lista conturilor prevăzute la alin. (8) se aprobă prin ordin al președintelui ANAF și se publică pe pagina de internet a MFP sau ANAF.
(10) Extrasele conturilor prevăzute la alin. (4) și (5) pot fi puse gratuit la dispoziția titularilor de cont și în format electronic, potrivit metodologiei stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(11) Din conturile prevăzute la alin. (4) și (5) pot fi efectuate plăți în sistem electronic potrivit procedurii și mecanismelor aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.
(12) Metodologia privind închiderea sau transferul între unități ale Trezoreriei Statului a conturilor de TVA deschise la Trezoreria Statului se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Art. 7. -
(1) Instituțiile de credit și unitățile Trezoreriei Statului care primesc prin sistemul electronic de plăți instrumente de plată eronate, care au un IBAN plătitor ce conține șirul de caractere "TVA" și pentru care codul IBAN beneficiar indicat în mesajul electronic nu este deschis în evidența proprie în structura primită, au obligația de a returna sumele respective.
(2) Instrumentele și produsele bancare care implică decontarea contravalorii TVA aferente livrărilor de bunuri și/sau prestărilor de servicii se utilizează cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe.
Art. 8. -
Conturile de TVA se creditează cu:
a) TVA încasată, aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii, inclusiv TVA aferentă avansurilor;
b) sume reprezentând TVA virate/depuse conform art. 15 alin. (1) - (3);
c) sume transferate dintr-un alt cont de TVA al titularului;
d) sume transferate din contul curent al titularului deschis la aceeași instituție de credit sau din contul de disponibil distinct deschis la aceeași unitate a Trezoreriei Statului, după caz;
e) sume încasate ca urmare a unor corecții în urma unor erori materiale în procesul de plată;
f) sume încasate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA conform art. 287 din Codul fiscal;
g) alte sume rezultate din operațiuni care impun creditarea contului, stabilite prin ordin al președintelui ANAF;
h) sume reprezentând TVA decontate între membrii grupului fiscal unic;
i) dobânda aferentă contului de TVA, acordată de instituția de credit.
Art. 9. -1
(1) Conturile de TVA se debitează cu:
a) TVA achitată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului, aferentă achizițiilor de bunuri/servicii, inclusiv taxa aferentă avansurilor;
b) TVA achitată la bugetul de stat;
c) sume transferate într-un alt cont de TVA deschis de titularul contului;
d) sume rezultate ca urmare a unor corecții în urma unor erori materiale în procesul de plată, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont de TVA;
e) sume rezultate ca urmare a unor corecții în urma unor erori materiale în procesul de plată, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont decât un cont de TVA;
f) sume rezultate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA conform art. 287 din Codul fiscal, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont de TVA;
g) sume rezultate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA conform art. 287 din Codul fiscal, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont decât un cont de TVA;
h) sume transferate în contul curent al titularului deschis la aceeași instituție de credit sau în contul de disponibil distinct deschis la aceeași unitate a Trezoreriei Statului, după caz, în limita sumelor prevăzute la art. 8 lit. d);
i) sume transferate în conturile de venituri bugetare/disponibilități, în cazul instituțiilor publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal;
j) sume transferate în contul curent, în cazul persoanelor care nu mai au obligația de a avea un cont conform art. 2 alin. (1) și nu mai au obligații de plată privind TVA;
k) sume reprezentând TVA achitat în numerar, cu excepția celor reținute din încasările în numerar, prevăzute la art. 15 alin. (2), sau cu cardul din contul curent;
l) alte sume rezultate din operațiuni care dau dreptul la debitarea contului, stabilite prin ordin al președintelui ANAF, cu acordul organului fiscal;
m) sume reprezentând TVA decontate între membrii grupului fiscal unic;
n) comisioanele aferente contului de TVA percepute de instituția de credit.
(2) Sunt interzise debitarea conturilor de TVA în alte condiții decât cele prevăzute la alin. (1), precum și retragerea de numerar.
Art. 10. -
(1) Instituțiile publice, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligația să efectueze plata TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii, direct din conturile corespunzătoare de cheltuieli bugetare sau de disponibilități, după caz, în conturile de TVA ale furnizorilor de bunuri/prestatorilor de servicii, cu respectarea prevederilor art. 4. Instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal au obligația de a transfera integral sumele încasate în contul de TVA, aferente livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii, inclusiv TVA aferentă avansurilor, în conturile de venituri bugetare la care se evidențiază sumele aferente bunurilor/serviciilor facturate.
(2) Instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal pot efectua prin contul de TVA și alte operațiuni de încasări și plăți stabilite prin ordin al președintelui ANAF.
Art. 11. -
Rambursarea sumelor negative de TVA cuprinse în deconturi cu opțiune de rambursare se efectuează în alt cont decât contul de TVA, cu excepția situației în care titularul solicită rambursarea în contul de TVA.
Art. 12. -
Transferurile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e), g), h), j), k) și l) se efectuează în urma verificării efectuate de organul fiscal. Structura competentă, procedura și condițiile de aprobare a transferului se aprobă prin ordin al președintelui ANAF. Transferul se aprobă de către ANAF în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii.
Art. 13. -
Persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, au obligația să comunice contul de TVA furnizorilor/prestatorilor și beneficiarilor.
Art. 14. -
(1) Se exceptează de la prevederile art. 3 plățile efectuate cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar.
(2) În cazul instrumentelor de plată, emise după 1 ianuarie 2018, trebuie să se asigure respectarea prevederilor art. 3, respectiv plata TVA în contul de TVA.
Art. 15. -
(1) Persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, au obligația să vireze în contul de TVA propriu, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la încasarea contravalorii livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii:
a) TVA aferentă încasărilor prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar;
b) TVA care nu a fost plătită în contul de TVA de către alți beneficiari decât cei prevăzuți la art. 3 alin. (1);
c) TVA aferentă instrumentelor de plată emise anterior datei de 1 ianuarie 2018 și încasate după această dată.
(2) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal au obligația să depună în numerar/să vireze în contul de TVA propriu, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la încasarea contravalorii livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii, diferența între TVA aferentă încasărilor în numerar și TVA aferentă plăților în numerar efectuate într-o zi. În cazul instituțiilor publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, TVA aferentă contravalorii livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii încasate în numerar se transferă integral în contul de TVA propriu, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la încasare.
(3) Persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, au obligația să vireze în contul de TVA propriu, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la încasare, TVA aferentă facturilor emise înainte de data de 1 ianuarie 2018 sau, după caz, înainte de data de la care aplică opțional plata defalcată a TVA și achitate după această dată.
(4) În cazul în care creanțele rezultate din livrări de bunuri/prestări de servicii sunt cesionate de furnizor/prestator altor persoane, cesionarul are obligația să plătească în contul de TVA al furnizorului/prestatorului cedent contravaloarea TVA din factura care face obiectul cesiunii. În situația în care suma încasată de la cesionar este inferioară taxei pe valoarea adăugată din factura care face obiectul cesiunii, la data încasării acestei sume, furnizorul/prestatorul virează diferența în contul de TVA propriu.
(5) În cazul sumelor puse la dispoziția furnizorului/prestatorului într-un cont de garanții, cont escrow sau alt cont similar la care furnizorul/prestatorul nu are acces decât după îndeplinirea anumitor condiții, la momentul eliberării sumelor din aceste conturi se asigură plata TVA aferente sumelor eliberate în contul de TVA al furnizorului/prestatorului.
Art. 16. -
Contul de TVA poate fi executat silit numai pentru plata TVA datorate bugetului de stat, precum și pentru plata altor obligații bugetare restante existente în evidențele fiscale ale organelor fiscale centrale. Contul de TVA poate fi executat silit și în baza unor titluri executorii, potrivit legii, pentru TVA aferentă unor achiziții de bunuri și/sau servicii.
Art. 17. -
După încetarea existenței persoanei impozabile prevăzute la art. 2 alin. (1), sumele existente în contul/conturile de TVA pentru care statul are calitatea de creditor se fac venit la bugetul de stat.
Art. 18. -
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții ca, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:
a) plata TVA de către persoanele impozabile și instituțiile publice prevăzute la art. 3 alin. (1), în alt cont decât contul de TVA al furnizorului/prestatorului, dacă nu se corectează plata eronată prin plata TVA în contul de TVA al furnizorului/prestatorului în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data efectuării plății eronate, dar corecția se realizează în maximum 30 de zile de la data plății eronate;
b) plata TVA de către persoanele impozabile și instituțiile publice prevăzute la art. 3 alin. (1), în alt cont decât contul de TVA al furnizorului/prestatorului, dacă nu se corectează plata eronată prin plata TVA în contul de TVA al furnizorului/prestatorului în termen de maximum 30 de zile de la data efectuării plății eronate;
c) nerespectarea de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal a obligației prevăzute la art. 3 alin. (3), dacă nu se corectează plata eronată prin plata TVA din contul de TVA propriu în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data efectuării plății eronate, dar corecția se realizează în maximum 30 de zile de la data plății eronate;
d) nerespectarea de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal a obligației prevăzute la art. 3 alin. (3), dacă nu se corectează plata eronată prin plata TVA din contul de TVA propriu în termen de maximum 30 de zile de la data efectuării plății eronate;
e) nerespectarea de către persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, a obligației prevăzute la art. 13;
f) nerespectarea de către persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, a obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) - (3) și art. 22 alin. (5), dacă corecția se efectuează în termen de maximum 30 de zile de la data la care a intervenit obligația de virare/depunere a sumelor;
g) nerespectarea de către persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, a obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) - (3) și art. 22 alin. (5), dacă nu se efectuează corecția în termen de maximum 30 de zile de la data la care a intervenit obligația de virare/depunere a sumelor;
h) nerespectarea de către persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, a obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (4) și (5), dacă nu se efectuează virarea/depunerea în contul de TVA în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data la care a intervenit această obligație, dar corecția se efectuează în termen de maximum 30 de zile de la data la care a intervenit obligația de virare a sumelor;
i) nerespectarea de către persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, a obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (4) și (5), dacă nu se efectuează virarea/depunerea în contul de TVA în termen de maximum 30 de zile de la data la care a intervenit această obligație;
j) debitarea contului de TVA de către titular în situațiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e), g), h), j), k) și l), fără aprobarea ANAF, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2017, dacă nu se reîntregește suma debitată eronat în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la data debitării eronate, dar reîntregirea sumei se efectuează în termen de maximum 30 de zile de la data debitării eronate;
k) debitarea contului de TVA de către titular în situațiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e), g), h), j), k) și l), fără aprobarea ANAF, în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2017, dacă nu se reîntregește suma debitată eronat în termen de maximum 30 de zile de la data debitării eronate.
Art. 19. -
(1) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, contravențiile prevăzute la art. 18 lit. a) -d) și f) -k) se sancționează după cum urmează:
a) contravenția prevăzută la lit. a), cu o penalitate de 0,06% pe zi din suma plătită eronat, începând cu ziua efectuării plății eronate până la data corectării acesteia prin plata în contul de TVA al furnizorului/prestatorului, dar nu mai mult de 30 de zile de la data efectuării plății eronate;
b) contravenția prevăzută la lit. b), cu o amendă egală cu 50% din suma reprezentând TVA plătită eronat în alt cont decât contul de TVA al furnizorului/prestatorului;
c) contravenția prevăzută la lit. c), cu o penalitate de 0,06% pe zi din suma plătită eronat, începând cu ziua efectuării plății până la data plății din contul de TVA, dar nu mai mult de 30 de zile de la data efectuării plății eronate;
d) contravenția prevăzută la lit. d), cu o amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA plătită eronat din alt cont decât contul de TVA propriu;
e) contravenția prevăzută la lit. f), cu o penalitate de 0,06% pe zi începând cu ziua în care trebuie virată/depusă suma până la data virării/depunerii acesteia în contul de TVA, dar nu mai mult de 30 de zile de la data la care a intervenit obligația de virare/depunere a sumelor;
f) contravenția prevăzută la lit. g), cu o amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată/nedepusă în contul de TVA;
g) contravenția prevăzută la lit. h), cu o penalitate de 0,06% pe zi începând cu ziua în care trebuie virată suma până la data virării acesteia în contul de TVA, dar nu mai mult de 30 de zile de la data la care a intervenit obligația de virare a sumelor;
h) contravenția prevăzută la lit. i), cu o amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată/nedepusă în contul de TVA;
i) contravenția prevăzută la lit. j), cu o penalitate de 0,06% pe zi din suma debitată eronat, începând cu ziua debitării eronate până la data corectării prin reîntregirea sumei debitate eronat, dar nu mai mult de 30 de zile de la data debitării eronate;
j) contravenția prevăzută la lit. k), cu o amendă egală cu 50% din suma reprezentând TVA debitată eronat.
(2) Contravenția prevăzută la art. 18 lit. e) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.
Art. 20. -
În cazul furnizorilor/prestatorilor care nu au comunicat contul de TVA beneficiarilor, beneficiarii prevăzuți la art. 3 au obligația să plătească suma reprezentând TVA aferentă achizițiilor în contul de TVA al furnizorului/prestatorului deschis la Trezoreria Statului.
Art. 21. -
(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele fiscale competente.
(2) În măsura în care prezenta ordonanță nu prevede altfel, contravențiilor prevăzute la art. 18 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din cuantumul amenzii aplicate, pentru contravențiile prevăzute la art. 18 lit. a) -d) și f) -k), respectiv din minimul amenzii pentru contravenția prevăzută la art. 18 lit. e), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Art. 22. -
(1) Prevederile art. 1-15 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2018, pentru facturile emise/avansurile încasate începând cu 1 ianuarie 2018.
(2) În perioada 1 octombrie 2017-31 decembrie 2017, prevederile art. 1-15 se aplică opțional. Persoanele impozabile prevăzute la art. 2 alin. (1) care optează pentru plata defalcată a TVA în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2017 notifică organul fiscal competent și aplică mecanismul începând cu ziua următoare celei în care sunt publicate în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA prevăzut la alin. (3), pentru facturile emise și avansurile încasate începând cu această dată.
(3) ANAF organizează Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA. Registrul este public și se afișează pe site-ul ANAF. Înscrierea în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA se face de către organul fiscal competent, în termen de maximum 3 zile de la data depunerii notificării prevăzute a alin. (2).
(4) Prin excepție de la prevederile art. 9, în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2017, în cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), contul de TVA se poate debita cu TVA achitată în alt cont decât contul de TVA al furnizorului/prestatorului, dacă acesta nu a optat pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA.
(5) Persoanele prevăzute la alin. (2) au obligația să vireze în contul de TVA propriu, în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la încasarea contravalorii livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii TVA care nu a fost plătită în contul de TVA de către beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1), care nu au optat pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA.
(6) Prevederile art. 16 și 17 se aplică începând cu 1 ianuarie 2018. Prin excepție, pentru persoanele prevăzute la alin. (2), prevederile art. 16 și 17 se aplică începând cu 1 octombrie 2017.
(7) Prevederile art. 18-21 se aplică începând cu 1 ianuarie 2018. Prin excepție, pentru persoanele prevăzute la alin. (2), prevederile art. 18-21 se aplică începând cu 1 octombrie 2017.
Art. 23. -
Persoanele impozabile prevăzute la art. 2 alin. (1) care optează pentru plata defalcată a TVA în perioada 1 octombrie-31 decembrie 2017 beneficiază de următoarele facilități:
a) o reducere cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2017. În cazul plătitorilor de impozit pe profit care au obligația de a declara și plăti impozit pe profit anual cu plăți anticipate, 5% se aplică la plata anticipată aferentă trimestrului IV al anului fiscal 2017, iar în cazul celor care au obligația de a declara și plăti impozit pe profit anual, 5% se aplică la o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul fiscal 2017. Pentru plătitorii de impozit pe profit reducerea se înscrie în mod distinct în declarația anuală de impozit pe profit;
b) anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017, inclusiv.
Art. 24. -
(1) Facilitatea prevăzută la art. 23 lit. b) se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) toate obligațiile fiscale principale reprezentând TVA, restante la data de 30 septembrie 2017, inclusiv, precum și cele stabilite prin decizii de impunere comunicate pana la data de 30 septembrie 2017, cu termen de plată după această dată, se sting prin orice modalitate prevăzută de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv;
b) dobânzile aferente obligațiilor fiscale prevăzute la lit. a) stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligațiilor fiscale principale se sting prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală, până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv;
c) sunt stinse până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv, prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală, toate obligațiile fiscale principale reprezentând TVA cu termene de plată cuprinse între data de 1 octombrie 2017 și 21 decembrie 2017, inclusiv;
d) contribuabilul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data de 31 decembrie 2017. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central;
e) contribuabilul depune notificarea la organul fiscal central potrivit art. 22 alin. (2), dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2017, inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
(2) Pentru contribuabilii care au notificat organul fiscal central potrivit alin. (1) lit. e):
a) penalitățile de întârziere care pot face obiectul anulării se amână la plată în vederea anulării. În acest caz, organul fiscal central emite decizie de amânare la plată a penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA;
b) procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz, pentru penalitățile de întârziere amânate la plată potrivit lit. a);
c) penalitățile de întârziere amânate la plată potrivit lit. a) nu se sting până la data de 31 decembrie 2017, inclusiv.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile până la data la care decizia de amânare la plata a penalităților de întârziere își pierde valabilitatea potrivit alin. (4).
(4) Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA își pierde valabilitatea în oricare din următoarele situații:
a) la data emiterii deciziei de anulare a penalităților de întârziere;
b) la data de 31 ianuarie 2018, în cazul în care contribuabilul nu respectă condițiile prevăzute la alin. (1). În această situație se repun în sarcina contribuabilului penalitățile de întârziere amânate la plată.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 236 din Codul de procedură fiscală, până la data de 21 decembrie 2017, inclusiv, contribuabilii care au notificat organul fiscal central potrivit alin. (1) lit. e) și au înființate popriri la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, de către organul de executare fiscală, asupra disponibilităților bănești, pot efectua plata TVA înscrisă în adresele de înființare a popririi din sumele indisponibilizate.
(6) Prevederile alin. (5) sunt aplicabile și pentru popririle înființate între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și data de 31 decembrie 2017, inclusiv.
(7) Nu sunt considerate obligații fiscale principale reprezentând TVA restante la 30 septembrie 2017, inclusiv:
a) obligațiile fiscale principale reprezentând TVA pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, la data de 30 septembrie 2017, inclusiv;
b) obligațiile fiscale principale reprezentând TVA stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condițiile legii, la data de 30 septembrie 2017, inclusiv.
(8) Sunt considerate restante la data de 30 septembrie 2017, inclusiv, și obligațiile fiscale principale reprezentând TVA care, la această dată, se află în oricare din situațiile prevăzute la alin. (7), iar ulterior acestei date, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2017, inclusiv, înlesnirea la plată își pierde valabilitatea sau, după caz, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.
(9) Pentru obligațiile prevăzute la alin. (7) lit. b), contribuabilii pot renunța la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA. În acest caz, contribuabilii trebuie să depună o cerere de renunțare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data de 31 decembrie 2017, inclusiv.
(10) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal central emite decizia de anulare a penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, până la data de 31 ianuarie 2018, inclusiv.
(11) În situația în care în perioada 1 octombrie 2017 - 31 decembrie 2017, inclusiv, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege penalitățile de întârziere ce ar putea face obiectul anulării la plată, acestea se restituie contribuabililor. Dispozițiile art. 168 din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.
(12) Contribuabilii care la data de 30 septembrie 2017 beneficiază de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA potrivit Codului de procedură fiscală, precum și cei care obțin eșalonarea în perioada cuprinsă între 1 octombrie 2017 și 31 decembrie 2017 pot beneficia de anularea penalităților de întârziere, potrivit prevederilor alin. (1), dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de acest alineat, dar doresc și menținerea eșalonării la plată.
(13) Contribuabilii care, la data de 31 decembrie 2017, inclusiv, au cereri de rambursare în curs de soluționare pentru care, ulterior acestei date, organul fiscal central respinge total sau parțial rambursarea beneficiază de anularea penalităților de întârziere potrivit prezentului articol, dacă achită obligațiile de plată de care depinde anularea, nestinse prin compensare cu sumele individualizate în cererea de rambursare, în 30 de zile de la data comunicării deciziei prin care se respinge rambursarea.
(14) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se aprobă procedura de aplicare a prezentului articol prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea președintelui ANAF.
- Pe acelasi subiect
- Plata defalcată a TVA (Split TVA), abrogată începând cu 1 februarie 2020
- 1 Martie, prima zi de plată defalcată a TVA pentru anumiți contribuabili
- A fost publicată legea 275 / 2017 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA
- A fost promulgată legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA.
- Comunicat AJFP Olt: Firmele care au optat pentru plata defalcată a TVA vor aplica sistemul Forexebug
- Procedura privind anularea penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale reprezentând TVA, în cazul contribuabililor care optează pentru plata defalcată a TVA.