MMJS dorește revenirea la un revisal unic - atât pentru mediul privat cât și pentru instituțiile publice
Publicat la 20.10.2017 in Registrul general de evidenta a salariatilor
1801 0 comentarii
Un proiect de hotărâre postat de MMJS pe site-ul propriu (transparență decizională) se prevede revenirea la un registru de evidență a salariaților unic (atât pentru mediul privat cât și pentru instituțiile publice.
Mai exact, proiectul de hotărâre stabileşte metodologia de înfiinţare a registrului general de evidenţă a salariaţilor, şi de completare și transmitere în registru a elementelor raportului de muncă, denumite în continuare date, de către următoarele categorii de angajatori:
a) persoane fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă au sau nu statutul de utilitate publică;
b) instituții/autorități publice/alte entități juridice care angajează personal în baza unui contract individual de muncă.
În prezent, hotărârea 500 / 2011, Art. 1, alin (2) prevede că
Registrul general de evidență a salariaților se compune din două părți:
a) registrul privat, care se întocmește, completează și transmite de către angajatori, persoane fizice sau persoane juridice de drept privat;
b) registrul public, care se întocmește, completează și transmite de către instituțiile/autoritățile publice cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Prin prezentul proiect de hotărâre a Guvernului se reglementează, în principal, următoarele:
- persoanele fizice sau juridice de drept privat indiferent dacă au obținut sau nu statutul de utilitate publică, instituțiile/autoritățile publice/alte entități juridice, care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, au obligația de a întocmi, completa și transmite registrul general de evidență a salariaților, cu respectarea dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal;
- registrul general de evidență a salariaților se completează și se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea încheierii contractelor individuale de muncă și cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaților, data începerii activității, funcția, salariul, sporurile, perioada și cauzele de suspendare a raportului de muncă, perioada detașării și data încetării contractului individual de muncă;
- registrul general de evidență a salariaților va fi pus la dispoziție inspectorului de muncă, în condițiile legii;
- diferenţierea între detaşarea reglementată de Codul Muncii şi detaşarea transnaţională reglementată de Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale;
- stabilirea obligativităţii de a transmite datele de identificare ale utilizatorului în cazul contractelor de muncă temporară;
- stabilirea obligativității, pentru toate categoriile de angajatori care încadrează personal în baza unui contract individual de muncă, de a elibera o adeverință salariatului, la încetarea contractului individual de muncă care să ateste activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă, meserie și în specialitate ;
- clarificarea unor reglementări din actuala hotărâre în ceea ce priveşte sancţionarea muncii nedeclarate, precum și recorelarea/reformularea contravențiilor și sancțiunilor conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.
Atenție! Hotărârea este numai un proiect și nu se aplică momentan.
- Pe acelasi subiect
- Cum se obține un extras din REVISAL - persoane juridice
- Inspecția Muncii: Ghid de completare și transmitere REVISAL pentru reducerea timpului de lucru (OUG 132/2020)
- ITM atenționează cu privire la apariția unor erori la declararea suspendării / încetării suspendării contractelor de muncă
- Revisal - salvarea, restaurarea și transferul bazelor de date
- Data încetării suspendării contractului de muncă
- Termenul de transmitere REVISAL pentru modificarea, de la 1 ianuarie 2020, a salariilor